Lacrimi arzând

Uneori

Fiecare celulă a trupului meu

Vibrează, stă să explodeze,

Încercând să facă să iasă

Tot strigătul sensului meu

DAR

Pentru că asta e lumea în care trăim,

- Știți și voi -

Prăvălesc o stâncă

De tăcere

Și singurul lucru

Care ajunge la ceilalți

E lacrima.

Lacrima care tace

Limpede, transparentă,

Mută

Dar fermecat vorbitoare.

Nu rănește

Ci spală întâmplarea,

O recalifică,

- Zic eu zâmbind acum -

Lacrima cea

Limpede/sărată

Spală praful dintre mine și tine,

Netezește calea dintre noi,

Complică - simplificând

comunicarea între noi.


Uneori

Fiecare celulă

A trupului meu

Vibrează

In numele unei idei

- Niciodata exprimate -

Dar pe care ea, lacrima,

O face să trăiască, să ardă

Luminând alte căi,

Drumuri, sensuri, destine...

MEREU

Am alergat prin ganduri
Inapoi
In mereu
Si m-am gasit
Ascunsa 
In spatele celei mai frumoase amintiri
A mea
Cu mine

AUDE - VEDE

Am privit înmărmurită
chipul cunoscut
L-am văzut
cum îngheață.
Cum fire abia ghicite
de riduri-crapaturi
se deseneaza din ce în ce mai multe,
mai dese -
am văzut surpându-se
chipul cunoscut
chipul fericirii.
În jur se face conversație
se fumează
se mănâncă shaorma
în treacăt cineva calcă
peste cioburile
fericirii noaste
și le împrăștie
Urlu:
VOI NU VEDEȚI?
VOI NU VEDEȚI
CE CĂLCAȚI ÎN PICOARE?
De ce nu mă aude nimeni?
Urletul meu îmi sparge
doar mie inima în bucăți.
Ceilalți clefăie conversație
Și discută shaorma
și asta le ocupă gurile
și urechile și inimile și
viețile și înțelesurile...
Fug.
Mă duc să caut un alt chip
Al fericirii și un alt NOI.
Nu știu să lipesc cioburi la loc
N-am răbdare.
Mai bine culeg frunze de leac
Și mă vindec de "vedere"...
O să stau pe malul mării
și doar o să ascult FERICIREA,
șoapta ei din valuri...