31 decembrie 2015

Azi mi-am mângâiat tatăl pe creștet
Ca pe copilul pe care nu-l am...
Mai târziu, am simțit cum Dumnezeu
Mă mângâie pe creștet.
Am ridicat privirea
Și i-am văzut zâmbetul albastru strălucitor
Deasupra norilor albi și blânzi.
Lacrimi de frumusețe au țășnit
Din mirarea privirii spălată de cer.
Sensul creației țășnește vertical.

Uneori, când ochii uită să alunece peste forme,
Rămân să fie doar ferestre.
Deschise.
Mulțumesc