De Sfantul Valentin (catolic) :)

Deșertăciunea

Bate iar la ușa mea.

- Nu, nu te cunosc!

Și nici nu vreau să te cunosc!

Du-te pe pustia bășcăliei!

Ai câmp destul acolo,

E lung și lat

Cât toată

România....

-Nu, nu!

Zice ea -

Eu la tine vreau

Și la alți patetici

Din specia ta

Care n-au abandonat,

Care nu scriu REZIST

Cu majuscule,

Care tac,

Care fac insule

De nu-știu-ce...

-Bineînțeles că nu știi -

Zic eu, exasperată,

Și iar mă învelesc cu haina

Singurătății

Sensului meu.

Eu nu rezist

Eu sunt.

Dar deșertăciunea

Mă pândește uneori

Ascunsă sub haina prieteniei,

Sau, și mai rău,

Sub haina celui ce se lasă iubit,

Ca un frate, creștinește....

Vrea să prindă momentul

În care sufletul meu

S-a deschis să respire

Și atunci, mișelește,

Îmi fură speranțele

Că oamenii vor să fie buni,

Că oamenii presupun nevinovat,

Că pedeapsa cu moartea s-a abrogat.

Zâmbește rânjind

Și se preface-n deznădejde -

Asta ar vrea ea!!!

Dar eu,

Învelită în haina

Singurătății,

O înving

Aprinzând lumina

Peste toate visele frumoase,

Peste toți copiii nenăscuți -

Din care nici unul nu e al meu-

Și-i zic atunci

- Na! Să te saturi!

Și la lumina asta

Deșertăciunea dispare....

A fost doar o umbră,

O încruntare ce-a dispărut

La primul surâs de Bun-venit

Iubire!

frica

Întru bine -

Doar bine să faci.

Să nu judeci,

Să nu ataci

Cu nici un fel de sabie,

Dumnezeu vrea jertfă de slavă,

Nu sânge, nu ură.

Încearcă să ai

În toate măsură,

Iubire de frate/dușman,

Discernământ

Doar al tău,

Nu ce-i la modă

Ăst an...

Întru bine

Doar bine gândești,

Nu te mândrești,

Adevărul

Nu e doar al tău,

Că poți să faci rău,

Fără să vrei,

Fără să știi,

Să crești copii

Ce te vor uita,

Renega,

Judeca,

Așa cum tu ai făcut

La rândul tău

Când credeai

Că ai aripi de zmeu

Dar puteai să rămâi

Făt Frumos.

Orice monedă

Are un dos,

Un revers

Peste timp.

Mângâie ce-ai vrea să lovești

Iubește ce vrei să urăști

Ascultă

Ce n-ai vrea s-auzi

Și iartă

Ce vrei să acuzi.

În oasele mele

E frică

De azi

Și de ce se-nfiripă-ntre noi

Zi de zi.



Vreau să fug în pădure

S-aud doar copacii,

Și-a lor rugăciune.

Despre iubire

Femeia-i lumină,

Iubirea – scânteie

Durează o clipă

Acum

Se încheie.

Cum oare

Pot eu

Să rămân tot legat

Când toată lumina

S-a terminat?

Iubirea e cer și

E vânt

Pe pământ.

Ea mișcă

Și crește

În toate

Ce sunt.

Eu nu pot

Să stau

Să mă dau

Prins, legat,

Când toată

Mirarea/lumina

S-a terminat.

Cătușe sau juguri

Sunt ce-i omenesc.

Doar inima știe

Ce -i dumnezeiesc,

Ce-i altfel,

Ce-i viu,

Ce e încă miracol.

Cum crezi

Că iubirea

E doar un spectacol

Cu martori,

Contracte

Și semnături?!

Trăim un coșmar

Noi bem din

Lături

De nu vrem acum, aici, apăsat

Ca tot ritualul

Să fie schimbat...

O clipă e viața

Și-n clipa ce e-

Eu vreau însuși viul

Să-l prind în mreje.

În orice femeie

Eu văd ce-i frumos

Și asta e rar

Și are un rost

Căci oricare Ea

Vrea ca cineva

Să vadă mai mult

Să vadă mai bine.

Dar – Cine?

S-o vadă cum

Nu s-a văzut

Nici chiar ea,

S-o vadă ca lună

S-o vadă ca stea.

S-o vadă cum

Ar putea deveni,

Dac-ar iubi

Și dac-ar Trăi...