De ce sa mai zbori daca stii ca "dai de pamant"?

  Ascult obsesiv de câteva săptămâni o anume înregistrare cu "Lie Ciocarlie" cântata de Maria Ciobanu. Am găsit-o întâmplător pe youtube când "răsfoiam" plictisită printre muzici noi-vechi-blânde-rele-albe-negre... Nu căutam muzică populară. Cred că am dat clik doar din cauza unei amintiri vagi din copilărie: mătușa/nașa mea (care m-a crescut până la 10 ani) asculta Lie Ciocarlie...
  În fine, nu căutam dar nici nu am găsit muzică populară: cântecul ăsta e altceva...
  De ce mă emoționează până la lacrimi de fiecare dată când îl ascult ( la rând sau nu...)? ...și aproape în aceleași ( cam 4) momente ale scurtului cântec (2min 40sec) îmi țâșnesc automat lacrimi din ochi?
    " Lie ciocârlie,
Ia să-mi spui tu mie
De ce zbori în vânt
Și dai de pământ?
De ce cânți pe lan
Fără ciocârlan,
Ce stai pe câmpie
Singură, pustie?
Ce nu cânți pe vale
Unde-i mai răcoare,
La izvoare reci,
Ori vrei să mă-ntreci?”
   Cântecul ăsta e o întrebare despre sensul zborului către cer... singur... înfiorat doar de prezența zborului celuilalt... om sau ciocârlie, atrași de înalt deși știu că vor "da de pământ"...
   Ingenuitatea interpretării e de ciocârlie :) !
  Artistul întreaba artistul care e sensul zbaterii: și în timp ce întreabă își și răspunde: cântecul și zborul își au sensul prin ele însele; prin puterea de a investi în miracol, iar și iar...