duminică, 29 octombrie 2017

Îmbrățișare




Ieri, un om și-a îmbrățișat tinerețea.
Întâmplător, eu eram imaginea ei...
Întâmplător!
Toți vedeau, în jurul nostru,
O îmbrățișare lungă, strânsă,
Caldă și, poate, ușor exagerată...
Ceva era defect, strâmb, patetic chiar.
Ceva era cum n-ar fi trebuit...
Eu eram. El nu știa.
Sau poate....
Eu eram
În locul unde ar fi trebuit să fie el....
El de altcândva.
Ieri, un om,
Și-a îmbrățișat tinerețea.
Ea, întâmplător,
Avea chipul meu - ieri.
Cât de singuri suntem cu noi înșine!
Avem nevoie de ceilalți
Ca să știm că existăm,
Ca să ne regăsim,
Ca să ne iubim...
Chiar și la trecut...
Ieri un om
Și-a îmbrățișat tinerețea.
Întâmplător - ea
Avea chipul meu.
Câtă responsabilitate!
Trebuie să am grijă de mine!
Trebuie să am grijă
De tinerețea lui....

vineri, 20 octombrie 2017

INSOMNIE



Clepsidra m-a încătușat azi.
Sunetul obesisiv, repetitiv,
Mă ține prizonieră.
Caut muzica sferelor,
Caut foșnetul frunzelor,
Caut, în disperare de cauză,
Un urlet autentic...
Nimic.
Tic - Tac.
Clepsidra mă sufocă
Lent, aproape blând.
Resemnează-te,
Spune o voce din spatele meu.
Dormi, adormi
Împreună cu toți ceilalți....
Nu mi-e somn,
Somnul e doar pierdere de vreme,
Din copilărie știu așa ceva.
Visul nu -
Răspunde vocea.
În vis vei auzi Bach,
Vei zbura, vei fi împlinită.
Nu pot. Nu mai pot
Să adorm.
Mai am vreo șansă la vis?

joi, 19 octombrie 2017

SĂ TĂCEM

Oameni
Vorbesc despre alți oameni -
 care nu mai sunt.
Cuvintele lor
Fierăstraie/cuțite
Ciocane/lopeți
Străpung, lovesc
Sfășie, zdrobesc
În carnea memoriei...
Un scut de tăcere
Mi-aș dori
Pentru trecutul
Celor ce au închieiat
Socotelile
Cu lumea celor
Ce ÎNCĂ sunt.
Un scut de tăcere
Sub care
Să se poată adăposti
Orice suflet.
Sau, măcar,
Unul alcătuit
Din șoapte
Și lacrimi.
Pentru oamenii care
nu mai sunt
Dar și pentru cei
Care nu aud
Nevoia de liniște
În vacarmul general
Al derutei lipsei de sens.
Să tăcem, așadar,
Pentru noi și pentru
ceilalți.
Să tăcem.

marți, 26 septembrie 2017

Dialog despre lopată și cuvânt

Uneori,
Nici n-apuci bine să auzi
Ciripitul vrăbiilor de dimineață,
Că te și trezești
Cu o lopată peste față.
Întorci, forțat,
Privirile în altă parte
Și vezi cum altul, de fapt,
Sângerează de moarte.
L-a rănit lopata
Care fusese-n mâna sa,
Lopată-bumerang.
- Mă, dacă nu știi
Ce ai în palma ta,
Măcar nu arunca!
-Credeam că doar vorbesc!
-Și vrăbiile ciripesc,
Dar oamenii aruncă
Și cuvinte.
Și-atunci ar trebui
Puțină minte
Ca să vezi
Ce formă de cuvânt
Ți s-a format în palmă...
E instrument? E armă?

vineri, 22 septembrie 2017

ANALIZĂ



Vorbele plutesc printre noi.
Eu nu încerc să le prind.
Te las pe tine.
Eu n-am nevoie de cuvinte.
Citesc sensurile
În mișcările sufletului tău.
Uneori îl văd cum tremură,
Cum se strânge și se ascunde
În carotidă, cum pulsează
Mințind că stă pe loc.
Alteori îl văd cum dă să zboare,
Cum aruncă în afară
O aripă-ancoră
Dar nu se aruncă..
Poate pentru că
Imaginea prăpastiei
E mai puternică
Decât speranța zborului...
Și totuși -
Noi, oamenii,
Nu mai avem decât speranța.
Speranța e singura certitudine.
(Replica asta merită un zâmbet,
Nu-i așa?
Și zâmbetul e mereu
Un prim pas...)
Sărim? Cădem? Zburăm?

luni, 18 septembrie 2017

PAȘI




Mergem. Pășim.
Peste urme de pași.
Mergem. Către ceva,
Către care mulți pași
S-au făcut înaintea noastră.
Alergăm printre pașii altora
Care aleargă printre pașii noștrii
Și ai celor dinaintea noastră.
Ne intersectăm
Unii cu alții
În intersecții tocite
De alții care mai sunt
Sau nu mai sunt.
Mergem.
Pietrele stau.
Tac.

Dacă-ar vorbi....

DURERE


Mergând pe stradă am simțit –
Ca-n fiecare toamnă – durerea.
Durerea surdă, confuză,
Deasupra omoplaților.
Cu cât umbrele se lungesc spre după-amiază,
Cu cât lumina e mai galbenă, mai caldă,
Cu atât apăsarea crește.
Știu că n-am leac pentru ea.
Că nu vreau să am leac.
Dacă suport suficient,
Dacă tac și zâmbesc,
Dacă nimeni nu află,
Odată cu prima ninsoare
Aripile vor țâșni și voi putea pluti
În primul zbor al iernii
Printre fulgii mari și tăcuți
Spre o altă primăvară.
În fiecare toamnă
Suport durerea zborului viitor,
Cu bucuria tăcută,
Secretă, a lacrimii cu sens.

Nu se poate zbura

Fără durere.
 

vineri, 7 iulie 2017

La o bere cu trecutul

Când priveam în altă parte
Cineva mi-a atins tandru
Mâna stângă,
Degetele,
Apoi a ajuns în palmă.
Când mi-am întors privirea
N-am văzut decât
Nisipul alunecând
Printre degete.
Când priveam în viitor
Mi-am ratat prezentul.
Acum stau cu trecutul la o bere.
Râdem amândoi galben,
Dansăm peste amintiri,
Eu mă prefac
Cum că prefer tango-ul,
Când, de fapt, m-am predat
Valsului demult.
Dar cum aş putea să recunosc
Vreodată că sunt
Atât de nepasională-
De fapt -
De neconflictuală,
De dornică de ameţeală
Şi de piruete...
N-o să stăm mult împreună.
Eu şi trecutul.
Sigur nu facem casă bună...
M-a vizitat in după amiaza asta doar
Mâine plec.
Dacă mai vine iar
O să găsească o cameră goală,
Lipsită de har.
Pisica sigur nu-l bagă în seamă.
Găsesc eu un loc şi pentru
Piruete, undeva,
Pe lumea asta.




miercuri, 5 iulie 2017

Nu recunosc: Tra-la-la



Nu recunosc nimic!
Nu sunt o victima!
Nimeni nu mi-a furat iluziile!
Eu le-am dat un sut!
Nu mi-a furat nimeni timpul!
Eu l-am azvarlit in tarana nimicului!
Eu am ales sa locuiesc intr-un castel de nisip!
Nu m-a dat nimeni afara din piatra!
Nu m-a obligat cineva sa imbatranesc!
Singura am facut-o!
Declar pe proprie raspundere
Ca tot singura o sa mor!
Culmea trufiei, nu?!?!
Si totusi, daca sunt victima cuiva -
Sunt tot a mea.
Da! Da!
Poti sa te prefaci ca zambesti -
Dar stim amandoi ca-i asa...
Tra-la-la

Cine suntem?




Am luat, pesemne,
Un virus nou-
Sau o bacterie-
Ceva -
Ce a sters chipurile tuturor.
Nu vad chipurile
Celor din jurul meu-
Nu vad nici macar trupurile lor-
N-as putea sa spun daca sunt scunzi,
Inalti, grasi sau slabi,
Cu trasaturi armonioasa sau nu.
Le vad, in schimb,
Faptele.
In jurul meu se agita siluete
Dublate de nenumarate umbre
Care repeta mecanic actiuni.
Vad guri care macina la nesfarsit
Cuvinte fara carne,
Picioare care intarzie repetitiv,
Limbi care clefaie haburgeri,
Maini care palmuiesc sau se intind a ruga,
Burti care dorm sforaind,
Coate care imping,
Genunchi zdreliti in caderi reluate la nesfarsit,
Ochi ce clipesc a mirare,
Degete apucand,
Articulatii trosnind,
Capete rotite a NU
Sau cazand obsesiv a DA
Etcaetera
Vad monstruos
Vietile reduse la cateva actiuni...
Cine suntem?

luni, 22 mai 2017

VORTEX

Vortexul urlă, grohăie și șuieră în jurul meu.
Nu-l văd, doar aud și simt cum mă pândește,
Cum răsuflă și-mi găfâie lângă suflet
Cum mă trage spre hăul deznădejdii...
E coșmarul cu picioarele grele care
Nu te mai ascultă, nu mai pot să-și ia zborul.
Aripile tălpilor mele s-au îngreunat de nămolul
Vieții între semeni. Am nevoie de un pom
Care să mă-mbrățișeze, să mă tragă el
Printre crengi și frunze, să-mi amintească
De pasărea măiastră ce eram.
Unde ești, copac cu frunze amare și aspre?
Te invoc din copilărie, te caut în umbra lunii,
Te amușin printre prieteni... Unde ești?
Unde ești măcar tu, lanule de grâu,
Galben ca iubirea? Desculță în miriște
Aș alerga, sângele-ar țășni din tăieturi
Și poate-așa picioarele ar deveni din nou ușoare...
Am găsit doar râul uitării deocamdată.
E bine și atât – o să mă scufund,
O să mă las dusă, o să mă pierd
În uitarea tuturor – și a mea -


   Și, măcar, va fi liniște...

miercuri, 17 mai 2017

timp și forme

Azi m-am plimbat
Printre amintiri,
Ale mele-
Și-ale altora.

Mă deplasam lent
Într-un spațiu fără timp.
Cum de exista lent
Dacă nu exista timp?

Formele erau cele
Care ordonau senzația,
Percepția mea.

Formele amintirilor
Formele gândurilor
Formele spațiului
Formele percepției mele.


marți, 16 mai 2017

Maturitate


Fiecare anotimp al varstei
Are fructele ei...
De mica mi-am ales un pom-
Nu stiam atunci
Ca e al toamnei,
Ca trebuie sa astept mult
Pana sa-i culeg roadele...
Nici n-aveam nevoie de ele...
Era bun sa ma catar,
Sa-mi leg leaganul,
Sa-i miros doar frunzele amare...
Stiam ca are umbra cea mai buna,
Cea mai deasa - ca lumina
Sa-mi fie si mai pretioasa...
Am ales bine in copilarie...
Sau el m-a ales pe mine?
Poate o sa aflu candva...
Azi am in palma - deja-
Fructele verzi, tot amare
(pe dinafara), ce par ca te lasa
Sa le musti, sa le gusti,
DAR - iti cam trebuie ciocan
Sa ajungi la miez
Si nici el nu e dulce, zemos
Sau apos. E samanta
De copac inalt cu scoarta
Aspra sau catifelata -
(Depinde ce faci cu el cand e mic...)
Azi ma bucur ca am ales
Drumul greu al celui ce incearca

Sa ajunga la miez.
Am copilarit intr-un nuc.

joi, 9 martie 2017

Noapte bună

Parcă odată cu ghioceii

- de bine ce-a venit primăvara-

Au răsărit și s-au înmulțit

Și iubitorii de azvârlit cu piatra.

Poate am nimerit eu azi

Să zbor în jurul unui pâlc

Din ultima sus-numită specie.

Cert e că bulgării lor

Ce nu mă ocheau pe mine, de fapt-

Au nimerit (din ricoșeu?)

Pe aripile mele, trăgându-mă-nspre pământ.

Nu doar greutatea urâțeniei vorbelor

Atârna sleioasă, ci, mai ales,

Mirosul de suflet mort

Din răsuflarea guralivilor.

Guri, guri, guri

Rujate, buzate, șuierătoare, despicate

Se căscau trăgându-mă spre iadul lipsei de sens.

Îmi simțeam setea de zbor

Suptă spre hăul mașinăriei diabolice

Ce respira, ofta, emitea judecăți

Condamna și-ar fi vrut să execute....

- Nu mai pot! Nu-mi mai simt aripile! -

- era cât pe-aci să strig în gura mare.

- Fugi dacă nu poți să zbori!-

- mi-a șoptit atunci

vocea lăuntrică cea înțeleaptă,

vocea inimii.

Am pornit pe asfalt,

printre luminile chioare ale orașului,

cu aripile ca o trenă zdrențuită de vise

atârnând în urma mea.

Doar pisica m-a înțeles

când, într-un târziu,

am ajuns acasă.

M-a ajutat să mă încolăcesc

lângă ea și mi-a tors niște iubire,

ca să am cu să-mi cârpesc

găurile și zdrențele zborului de mâine....

Cu ce am de la ea acum,

plus răsăritul soarelui (că fără el chiar nu se poate)

sper să pot să decolez iar

către cer, sens și ochi senini,

speranțe și vise frumoase.

Până atunci -

- Noapte bună!





-

marți, 14 februarie 2017

De Sfantul Valentin (catolic) :)

Deșertăciunea

Bate iar la ușa mea.

- Nu, nu te cunosc!

Și nici nu vreau să te cunosc!

Du-te pe pustia bășcăliei!

Ai câmp destul acolo,

E lung și lat

Cât toată

România....

-Nu, nu!

Zice ea -

Eu la tine vreau

Și la alți patetici

Din specia ta

Care n-au abandonat,

Care nu scriu REZIST

Cu majuscule,

Care tac,

Care fac insule

De nu-știu-ce...

-Bineînțeles că nu știi -

Zic eu, exasperată,

Și iar mă învelesc cu haina

Singurătății

Sensului meu.

Eu nu rezist

Eu sunt.

Dar deșertăciunea

Mă pândește uneori

Ascunsă sub haina prieteniei,

Sau, și mai rău,

Sub haina celui ce se lasă iubit,

Ca un frate, creștinește....

Vrea să prindă momentul

În care sufletul meu

S-a deschis să respire

Și atunci, mișelește,

Îmi fură speranțele

Că oamenii vor să fie buni,

Că oamenii presupun nevinovat,

Că pedeapsa cu moartea s-a abrogat.

Zâmbește rânjind

Și se preface-n deznădejde -

Asta ar vrea ea!!!

Dar eu,

Învelită în haina

Singurătății,

O înving

Aprinzând lumina

Peste toate visele frumoase,

Peste toți copiii nenăscuți -

Din care nici unul nu e al meu-

Și-i zic atunci

- Na! Să te saturi!

Și la lumina asta

Deșertăciunea dispare....

A fost doar o umbră,

O încruntare ce-a dispărut

La primul surâs de Bun-venit

Iubire!

duminică, 5 februarie 2017

frica

Întru bine -

Doar bine să faci.

Să nu judeci,

Să nu ataci

Cu nici un fel de sabie,

Dumnezeu vrea jertfă de slavă,

Nu sânge, nu ură.

Încearcă să ai

În toate măsură,

Iubire de frate/dușman,

Discernământ

Doar al tău,

Nu ce-i la modă

Ăst an...

Întru bine

Doar bine gândești,

Nu te mândrești,

Adevărul

Nu e doar al tău,

Că poți să faci rău,

Fără să vrei,

Fără să știi,

Să crești copii

Ce te vor uita,

Renega,

Judeca,

Așa cum tu ai făcut

La rândul tău

Când credeai

Că ai aripi de zmeu

Dar puteai să rămâi

Făt Frumos.

Orice monedă

Are un dos,

Un revers

Peste timp.

Mângâie ce-ai vrea să lovești

Iubește ce vrei să urăști

Ascultă

Ce n-ai vrea s-auzi

Și iartă

Ce vrei să acuzi.

În oasele mele

E frică

De azi

Și de ce se-nfiripă-ntre noi

Zi de zi.



Vreau să fug în pădure

S-aud doar copacii,

Și-a lor rugăciune.




sâmbătă, 4 februarie 2017

Despre iubire

Femeia-i lumină,
Iubirea – scânteie
Durează o clipă
Acum
Se încheie.
Cum oare
Pot eu
Să rămân tot legat
Când toată lumina
S-a terminat?
Iubirea e cer și
E vânt
Pe pământ.
Ea mișcă
Și crește
În toate
Ce sunt.
Eu nu pot
Să stau
Să mă dau
Prins, legat,
Când toată
Mirarea/lumina
S-a terminat.
Cătușe sau juguri
Sunt ce-i omenesc.
Doar inima știe
Ce -i dumnezeiesc,
Ce-i altfel,
Ce-i viu,
Ce e încă miracol.
Cum crezi
Că iubirea
E doar un spectacol
Cu martori,
Contracte
Și semnături?!
Trăim un coșmar
Noi bem din
Lături
De nu vrem acum, aici, apăsat
Ca tot ritualul
Să fie schimbat...
O clipă e viața
Și-n clipa ce e-
Eu vreau însuși viul
Să-l prind în mreje.
În orice femeie
Eu văd ce-i frumos
Și asta e rar
Și are un rost
Căci oricare Ea
Vrea ca cineva
Să vadă mai mult
Să vadă mai bine.
Dar – Cine?
S-o vadă cum
Nu s-a văzut
Nici chiar ea,
S-o vadă ca lună
S-o vadă ca stea.
S-o vadă cum
Ar putea deveni,
Dac-ar iubi

Și dac-ar Trăi...

miercuri, 28 decembrie 2016

MUȘCĂTURĂ PE LÂNGĂ TON






Singură. azi, am mușcat din sufletul meu.
De ciuda cuvintelor nespuse,
A gesturilor deturnate-n locuri comune,
A respirației controlate
După prea mult
Exercițiu profesional.
Banal.

Gustul tristeții, sălciu,
Se confundă acum
Cu gustul ierbos al sufletului meu.

Nu pot să-l arunc, nici să strig.
Stă și arde lângă mintea mea
Răspândind frig.


privesc în jurul meu
ca să uit, ca să tac.
totul e verzui și opac.

șuieră a pustiu
urechea.
măturată e din vis
perechea.

o să dorm,
o să uit,
o să plec iar
în căutare de har.

o să inventez altă lume
fără bariere și cutume.
o să zbor până-n marte
o să găsesc altă parte
de suflet abandonat
scos la mezat
o să-l lipesc peste-al meu
o să-i dăruiesc aripi de zeu
(le am pitite din copilărie)
și o să-mi răspundă numai mie
perfecțiunea la telefon.
chiar dacă nu am ton
și mai falsez în viața asta
cu un diez uneori.
în loc de suflet o să mușc din nori
și din pământ și din altceva...
până atunci?
e cineva interesat de viața mea?

marți, 13 septembrie 2016

AȘTEPT SĂ ÎNȚELEG

În dimineața când am văzut înțelegând răsăritul -
cu toată ființa mea, răsăritul soarelui - nu altceva -
- am început să văd și prin ființe. totodată.
Văd copilării și speranțe,
uneori temutul viitor,
alteori - taine ascunse sub covorul minții
sau vibrația încă nedefinită a unei posibile iubiri.
Văd urmele de pe inimi,
văd umbrele gândurilor negre,
văd fâlfâirea nerăbdării pitită în politețuri,
văd chipuri schimonosite, tocite de minciună
sub zâmbete perfecte (stomatologic vorbind).
Văd cum se târăsc patimi pe sub piele,
văd cum bolile rânjesc spre viitor,
văd flash-uri de durere
tăiate de secvențe de nor alb,
plutind egal peste toate imaginile.
Văd cu toată ființa cioburi
din existențele altora și a mea.
Aștept
să-mi înțeleg simțul acestui fel de a vedea
cu toată ființa mea.
Acum,
încă înțeleg
doar răsăritul,
cu adevărat.

ÎNTÂLNIRE

Nu sunt mulți
Cărora să le zboare vulturu-n privirea
Albastră ca cerul.
Nu sunt mulți
Care să-mblanzească aerul
Ce vibrează deasupra mesei
Încărcată de orgolii.
Nu sunt mulți
Care să-mi simtă aripa
Ascunsă în politețea
Primei întâlniri.
Nu sunt mulți
Ca dumneavoastră.
Mă bucur că ne-am cunoscut-
Spune politețea din mine-
În timp ce aripa
Fâlfâie a zbor.
O secundă m-ai lăsat sa zăresc
Toate arabescurile desenate în cer,
În ce-ar fi fost zborul nostru

În tandem.
O secundă m-am lăsat sa zăresc
Toate arabescurile...
A fost o întâlnire de esteți
Complici în tăcerea zborului visat....

miercuri, 29 iunie 2016

VIAȚA CURGE...

Viața curge.
Undeva pe lângă...
Întind mâna,
Ea-mi alunecă printre degete
Oricât ar fi
Pumnul
De strâns.
Viața curge.
Undeva pe lângă...
De data asta
Întind talpa dreaptă
Și încerc s-o simt
Alunecând mângâietor
Pe lângă...
Să sar?
Să nu sar?

marți, 28 iunie 2016

EU ȘI HOȚII



Azi, niște hoți mi-au furat chipul.
(Și eu - care-i credeam prieteni..!)
L-au călcat în picioare,
În bătaie de joc m-au gonflat buzele,
Mi-au șters ridurile
Obținute cu atâta viață trăită în lipsa lor -
Și, după ce au golit ultima halbă,
Mi-au tras un șut în frunte:
Hai, muiere, circulă!
Eu știu că acel chip
Nu e chipul meu
Dar mi-l asum ca atare.
Știu că tălpile lor sunt mici și
Nu produc leziuni fatale,
Că ridurile se vor întoarce primele,
Că gura mea va articula la fel,
Doar către alți interlocutori,
E plin de hoți de chipuri
În lumea de azi.
Prefer să privesc în suflet.

miercuri, 1 iunie 2016

monstrul, Timpul și Viața




Un monstru obez
Și inform - cu mutră
De omidă -
Îmi înghite cu lăcomie Timpul.
Bine că Viața mea
I-a rămas în gât,
Nu e comestibilă pentru el...
Dar Timpul îl sfâșie
În bucăți și-l înghite
Pe nemestecate.
Timpul pe care
Voiam să-l dăruiesc
Altora, la care țin -
De care mă doare sau mă bucură.
Nu-mi rămân zilnic
Decât frimituri prețioase
Dar care - precum licuricii -
Dansează prin bezna nopților.

Un monstru obez
S-a înecat cu Viața mea,
N-a reușit să mi-o digere
Așa că ea vibrează la fel
Și mereu altfel -
Ca întotdeauna....

miercuri, 9 martie 2016

DUH



Un an de zile
Am împletit vise fragile
Într-o dantelă ce devenea vizibilă
doar atunci când roua dimineții
tremura prinsă-ntre firele-i.

Un an de zile
Am refăcut cu migală
tot ce deșira în țesătura prea fină
adierea unei tristeți.

După un an de zile,
De la fabrica de țesături
A venit marele meșter,
A dublat cu in modelul complicat,
A eliminat asimetriile
echilibrului dinamic al vieții
Și a scos modelul pe piață.

-Buun! Rezistentă țesătură!
Și ce culori! Aprinse! Foc!
- au exclamat clienții satisfăcuți.

M-am întors în atelierul gol
Și-am reînceput migala,
Cu aceeași pânză de păianjen,
transparentă ca lacrima și ca roua,
Fără să-mi pierd speranța că -
- la un moment dat -
Cineva își va aminti
Că modelul dantelei
Scoasă acum pe piață,
Era Duh

joi, 3 martie 2016

Ceață și soare



Exact când credeam că te-am văzut
Te-ai ascuns în ceață.
Am fost mereu o făptură a soarelui,
N-am căutat umbra, nici aburul
În afară de cel al dimineții.
Prefer ciocârlia- nu privighetoarea-
Cu tot cu zborul ei sortit căderii -
Dar spre soare.
Știu, însă, că nu pot fugi de umbra mea.
Încă.