FABULA (cantec de dragoste de pe plaiurile noastre)

Cand cerul mort ti se intinde-n suflet,
Cand inima s-a potolit de-atata umblet,
Cand gandul s-a golit de cautare,
Cand pacla s-a lasat pe zare,
Cand trupul s-a tocit de-mbratisare

Poti sa te-ntorci in mlastina de-acasa.
Poti sa-ncetezi sa crezi ca esti mireasa
Sau ginere –
Sau geniu –
Sau nemuritor.
Eu, lipitoarea, te astept cu-acelasi vanat dor,
In malul romanescului ogor.

Si sangele-ti cleios de-atata drum
Ti l-oi sorbi la fel de lacom si acum
Ca si atunci, demult. (Tu nu mai stii...!
Dar nici nu trebuie... eram copii...)

Si dupa-mbratisarea vampireasca,
In tine alta viata-o sa se nasca
Si vei pleca din nou adolescent
Chiar mai departe, peste Vechiul Continent,
Uitand de sarutarea namoloasa.

Si eu, Vampira, iar o sa raman acasa
Sa te astept mereu, cu-acelasi vanat dor
In malul romanescului ogor!