Urlet pe verticala

Azi sufletul meu a dat sa urle ca un lup
Insingurat, ratacit de haita lui.
Dar am realizat ca-s om,
(sau poate mai putin:  femeie)
Intr-o adunare de oameni,
(sau poate mai putin de oameni...)
Si urletul mi s-a-nfundat
La loc in suflet
Si-a inghetat in ranjet.
Azi urletul meu de om insingurat
S-a lovit de granitele invelisului-trup
Si s-a-mpietrit.
Si cu pietroiul-sloi
Am pornit mai departe in zi.
Mi-e dor de libertatea miezului de noapte,
Cand, fara sa-i aflu vreodata,
Semenii mei inalta spre stele
Ruga primara,
Asemeni mie,
Cand ne-ntalnim doar in sunet,
Urcand.
Mi-e dor de libertatea
Din intalnirea pe verticala,
Mi-e dor de mine ins(u,a)mi liber(a),
De androginitatea lui eu/sunet.
Maine am sa iau pietroiul/sloi
Am sa-l smulg din suflet si,
Cand il voi azvarli spre cer,
Instantaneu, toate ecranele, lentilele,
Geamurile, paharele, sticlele se vor sparge
De vibratia feroce a urletului eliberat.
Asa ca - maine - feriti-va timpanele
Sau macar, preventiv,
Ganditi-va la verticala...