1 IANUARIE 2013

http://www.youtube.com/watch?v=KHzfD6XLK7Q

Să scriu zilnic va fi anul ăsta exercițiul meu cel nou. Scrisul mă obligă să-mi pun ordine în gânduri și să nu-mi uit prioritățile. Spre deosebire de actorie am în față interlocutorul aparent  ideal: cel care tace și doar ascultă dar... ce singurătate!

De ce am avut mereu impresia că zilele de 1 ianuarie sunt în alb/negru? Singurele nuanțe sunt griurile. Nu înseamnă că nu-mi plac, dimpotrivă: după ce stridența nopții de sărbătoare (cu accente disperate uneori în încercarea de a ne simți bine cu tot dinadinsul)  se lasă înghițită de culorile pastelate ale răsăritului, odată cu lumina vine liniștea. Și liniștea luminii și a ideii de nou început seamănă cu sentimentul pe care îl am când privesc o fotografie veche - alb/negru sau sepia: curiozitate și o emoție confuză = intuiție, pre(post)simțirea unei lumi în care n-am trăit (poate ar fi fost mai bine atunci... poate nu....) dar în care alții au iubit, au suferit, au dansat, au plâns... ca și noi acum. 1 ianuarie pare a fi ziua în care trecutul se suprapune peste viitor (și viceversa) ceva s-a terminat, altceva abia se trezește din mahmureală să înceapă, albul și negrul desenează pe hârtia fotografică a emoțiilor și gândurilor noastre. Eu nu știu care e cum (trecut-alb-negru-viitor) ce știu e că mi-e dor de verdele ierbii și-al frunzelor acum. E deja seară, mâine răsare iar soarele (Mulțumesc! ) și atunci o să merg la plimbare prin parc să vizitez verdele. Vise bune și frumoase!