Istvan în Epopeea lui Ghilgameş

Cameleon sensibil,

Pe scenă împrumuţi

Textura lemnului.

Eşti fibră vie

Prin care curge seva

Poveştii milenare.

Prin tine lemnul

Se înmoaie-n lut,

Mişcător, alunecos,

Inform, incert.

Lutul respiră,

Gâfâie, transpiră

Animalic.

Amuşini căutând

Lumina iubirii

Din femeia legendară.

Şi monstrul se desface,

Îşi găseşte verticala,

Se înalţă sabie spre zei.

Altă iubire ţi se ascute

În privire: de el, de om

Ce-nfruntă zeii.

Pedeapsa o primeşti

În locul lui.

Şi-atunci, tot ce părea

Solid, materie-nviată,

Se desface-n umbră.

O umbră tremurândă

Prin care iar zăresc

Textura lemnului,

A scândurii din scenă...

Cameleon sensibil,

Ieşit acum în lume,

Rămâi doar o privire albastră

De întrebare ce reflectă cerul.