SCRISOARE

M-am pus la zid şi m-am lovit cu pietre.

Am auzit un strigăt. Erai tu?

O întrebare s-a născut în minte

Răspunsu-l ştii. Răspunde: da sau nu?

Azi îndrăznesc să-ntreb apusul.

O ceaţă de pe apă s-a-nălţat

Şi văd catargul, vela şi timona.

Pluteşte încă sau a eşuat?

Căci nici o adiere nu mai trece

Prin aerul fierbinte, îngheţat

În nemişcarea-i. Şi asistă rece

Cine, privindu-mă de sus, din cerul lat?

Sau rece e doar aşteptarea-mi lungă,

Doar gândul ce mă-mpinge iar la zid,

Când nici un vânt, blând, gândul nu-mi alungă

Când ameţită porţile-mi închid.

Sunt porţile din centru-mi către tine,

Către un zbor comun, înlănţuind

Două destine: dinspre despărţire

Spre sensul unic. Viaţă. Vieţuind.