”...Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel, / Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el / Sub a numelui tău umbră.”

De câte ori am fost pusă în situația de a vorbi despre marii artiști cu care am avut șansa și fericirea să lucrez în teatru sau în film, mi-au răsunat paralizant în minte versurile din ”Scrisoarea I”. Am amuțit aproape... Despre marii artiști vorbește cel mai bine opera lor - spectacole, filme, cărți... Cu teatrul e cel mai greu! Substanța fragilă a spectacolului se risipește la finalul reprezentației și rămâne doar umbra lui, amprenta pe care o lasă în mintea și în sufletul spectatorului - martor. Teatrul e viață pentru că urmele lui nu sunt palpabile: oricât ai încerca să refaci un spectacol din fotografii, ba chiar din filmări - substanța vie, esența lui rămâne pierdută... De asta iubesc teatrul cu intensitate - e ca viața - nu îl poți opri, nu-l poți păstra și e cu atât mai prețios... Voiam să scriu despre marele artist Cătălina Buzoianu -  îi port o adâncă recunoștință și admirație! Voiam să scriu, pentru că să vorbesc n-am fost în stare la lansarea cărții ”Cătălina Buzoianu - Magie, abur, vis”, de ieri, de la ARCUB. Sala era plină de oameni fericiți că o văd, fericiți că se văd unii cu alții în acest context! Cel mai bine au vorbit scriitorii, oamenii literelor... cei din lumea scândurii parcă așteptau ca ea să ne vorbească...și e firesc: noi nu puteam face decât declarații de dragoste - mai mult sau mai puțin inspirate, mai mult sau mai puțin patetice dar toate sincere - din cauza asta stângace, emoționate și emoționante...
Cum s-ar putea ca cei care nu i-au văzut spectacolele, n-au lucrat cu ea ca actori, scenografi, oameni de teatru sau litere, nu i-au fost studenți, să ia contact cu bogăția fabuloasă a universului ei artistic? Poate citind ”Novele teatrale” sau ”Vaporul interior” sau ”Mnemosina, bunica lui Orfeu”- cărțile pe care le-a scris...
Eu n-am mai prins nici un exemplar din cartea nou lansată, antologia semnată de Irina Zlotea și Florica Ichim - s-a epuizat înainte să-mi vină rândul, după ce am stat la coadă... O să merg zilele viitoare, mi-au spus că mai aduc...
Vă scriu aici un citat din ”Mnemosina, bunica lui Orfeu” - o carte despre care cred că ar trebui citită de toți viitorii/actualii artiști de teatru - fie ei regizori, actori sau scenografi...

”Regizorul! Pygmalion suflând veșnic peste făptura de carne și vis care poate coaliza energiile colective prin impulsul suprauman al transfigurării sale.

Actorul și Regizorul! Inseparabilă făptură platonică din simbioza cărora apar reale, palpabile și totuși de necuprins, nostalgiile sufletului colectiv.

Actorul! Efeb al imaginației sociale, făptură imperfectă și strălucitoare a echilibrului universal, făptură de sânge , lacrimi și revoltă, ultragiată și hipersensibilă, umilită și strivită în carnea și simțirea omenească, pentru a dărui oamenilor picătură de frumos, de iluzie, de ideal, de cunoașterea insondabilei naturi a cărei părți suntem.

Nu cunosc alt adevăr fundamental al profesiei noastre decât cel al comuniunii depline între Actor și Regizor, al izbânzii amândurora prin miracolul deplin, triumfător al spectacolului. ”ⁱ

i Cătălina Buzoianu, Mnemosina, bunica lui Orfeu, Fundația Culturală ”Camil Petrescu” Revista ”Teatrul azi” (supliment), București, 2005, p37