sâmbătă, 16 martie 2019

Zici că știi




De câteva zeci de ani
(mai nimic dacă numără planeta....)
Mă tot întreb și n-am aflat
Cine mă privește din oglindă.

Am înțeles ceva despre: îndoiala
Asupra a ceea ce se afirmă cu siguranță ;
Despre cum frumusețea se simte doar cu sufletul,
În faptele bune și se tace despre asta;
Despre cât de mult mint cuvintele atunci când spun ceva;
Despre cât de mult înșală ochii celor ce privesc împărați;
Despre cum toți murim. Și nu știm nimic despre asta.

De câteva zeci de ani
(mai nimic dacă numără planeta....)
Habar n-am de unde am venit.
Unde mă duc?

Din cerc în cerc, în salturi,
Am căpătat ceva distanță,
Cât să cuprind mai multă întrebare doar....

Așa că privește, decide tu cine sunt și taci cât vrei despre asta.
Mă îndoiesc că vei vedea ceva mai mult decât o altă reflexie...