NUCUL (am copilărit într-un nuc)

 

Nucul mare și amar

Doarme-n umbra lui - și iar

Îmi doresc să-l fi trezit,

Să fi stat, să-i fi vorbit.

Poate s-ar fi bucurat,

Ar fi stat, ar fi cântat

Despre tot ce a văzut,

A simțit și a știut,

Despre tot ce nu știu eu

Care stau și scriu din greu

Despre nucul adormit,

Ce-l iubesc și l-am iubit,

De când l-am văzut înalt,

Verde, alb, amar, curat -

Leagăn viu de vise mari,

Frunze aspre, fructe tari,

Scoarță albă, moale, bună,

Rădăcini înfipte-n lună,

Umbră mare, neagră, rece.

Toate vin, el nu mai trece.

El mă doare-n gând și-n suflet.

Nucul m-ar opri din umblet,

Dar el doarme-acum și iar

Simt că este în zadar,

Trebuia să-l fi trezit,

Să fi stat, să-i fi vorbit.

Sau să mă întorc acum

Și să-l iau cu mine-n drum,

Cu pământ, cu rădăcini

Și cu casă și cu spini

Și cu mine și cu tot!

Doar că nu mai pot să pot!!!