sâmbătă, 20 februarie 2016

AȘTEPTARE





De-o vreme tot negociez cu mine însămi
Dar cum mereu ies în pierdere,
Nu m-am dezis , așa că am pierdut -
În fața mea
A trebuit în final să-mi recunosc
Neputința și neștiința -
Din fața ta.
E foarte bine că nu te-am cerut ca martor
Sau ca mediator
Între cea care te cheamă și cea care te gonește,
Între dorință și logică,
Între scrâșnet și ”nu, merci”.
Am rămas fără apărare
În fața propriei instanțe.
Verdictul încă se discută.
Vinovată sunt și recunosc -
Rămâne pedeapsa de stabilit-
Singurătate sau suferință?
Tu ce-ai alege?
Eu cred c-ar fi același lucru...
Dar aș putea să evadez
Să te iau cu mine în lumea fără tribunale
În lumea semnelor, a iluziilor
Mai tari decât realitatea,
În care fug de mine însămi.

Acolo am învăța viața de la capăt,
Am trăi doi copaci împletiți,
Am avea o livadă de copii
Și o eternitate de tandrețe.
Acum tac. Aștept o sentință
Bizară în concretul ei
Și mă mir continuu că toți
Cei ca mine - așteptătorii de sentințe-
Nu caută - știuta evadare....
Probabil, frumusețea ei
Stă exact în valoarea de potențial.
Aștept.....