Confesiunea de luni

Cuvintele rostite sunt trupuri.
Trupuri care îmbracă
Sau ascund, de multe ori,
Sensuri, emoții, iluzii...
Viața lor e scurtă
Mai ales dacă nu sunt ascultate.
Le putem înmormânta scriindu-le,
Sperând la o posibilă înviere
În mintea celor ce le vor citi...
Și totuși...
Ei își vor naște propriile sensuri,
Emoții sau iluzii...

Am disecat mereu cu voluptate
Trupuri ascunse-ntre coperți,
Iubesc liniștea cimitirelor - biblioteci
Și miracolul învierii armatelor de cuvinte
Întru bine și frumos al teatrului.

Pe scenă - iar și iar -
Popoare, civilizații întregi revin la viață
Rostite și ascultate...

Nu mereu