Fantome

Uneori e mare aglomerație în oglinda mea.
Dau buzna brusc fantomele. Fantomele mele.
Eu - cele care puteam fi, cea care aș putea să devin,
Cea pe care nu o recunosc... și-ar mai fi...
Stau la taifas, rar se contrazic în ceea ce mă privește.
Sunt calmă și tăcută. Le las să fie și ele.
Bine că rămân acolo, de cealaltă parte a existenței.
De la o vreme sunt tot mai gălăgioase,
Vor pe scenă. Au mai fost, le place,
Simt și ele că trăiesc...
Bâzâiau vag în aerul de deasupra mea,
Printre ștăngi și reflectoare.
- Încă puțină răbdare! - le spun.
Drept răspuns, toate au scos limba la mine
Și m-au bruftuluit.
Bine că n-au dispărut... Încă...
Ce-aș mai privi în oglindă?!