ANALIZĂ

Vorbele plutesc printre noi.
Eu nu încerc să le prind.
Te las pe tine.
Eu n-am nevoie de cuvinte.
Citesc sensurile
În mișcările sufletului tău.
Uneori îl văd cum tremură,
Cum se strânge și se ascunde
În carotidă, cum pulsează
Mințind că stă pe loc.
Alteori îl văd cum dă să zboare,
Cum aruncă în afară
O aripă-ancoră
Dar nu se aruncă..
Poate pentru că
Imaginea prăpastiei
E mai puternică
Decât speranța zborului...
Și totuși -
Noi, oamenii,
Nu mai avem decât speranța.
Speranța e singura certitudine.
(Replica asta merită un zâmbet,
Nu-i așa?
Și zâmbetul e mereu
Un prim pas...)
Sărim? Cădem? Zburăm?