joi, 9 martie 2017

Noapte bună

Parcă odată cu ghioceii

- de bine ce-a venit primăvara-

Au răsărit și s-au înmulțit

Și iubitorii de azvârlit cu piatra.

Poate am nimerit eu azi

Să zbor în jurul unui pâlc

Din ultima sus-numită specie.

Cert e că bulgării lor

Ce nu mă ocheau pe mine, de fapt-

Au nimerit (din ricoșeu?)

Pe aripile mele, trăgându-mă-nspre pământ.

Nu doar greutatea urâțeniei vorbelor

Atârna sleioasă, ci, mai ales,

Mirosul de suflet mort

Din răsuflarea guralivilor.

Guri, guri, guri

Rujate, buzate, șuierătoare, despicate

Se căscau trăgându-mă spre iadul lipsei de sens.

Îmi simțeam setea de zbor

Suptă spre hăul mașinăriei diabolice

Ce respira, ofta, emitea judecăți

Condamna și-ar fi vrut să execute....

- Nu mai pot! Nu-mi mai simt aripile! -

- era cât pe-aci să strig în gura mare.

- Fugi dacă nu poți să zbori!-

- mi-a șoptit atunci

vocea lăuntrică cea înțeleaptă,

vocea inimii.

Am pornit pe asfalt,

printre luminile chioare ale orașului,

cu aripile ca o trenă zdrențuită de vise

atârnând în urma mea.

Doar pisica m-a înțeles

când, într-un târziu,

am ajuns acasă.

M-a ajutat să mă încolăcesc

lângă ea și mi-a tors niște iubire,

ca să am cu să-mi cârpesc

găurile și zdrențele zborului de mâine....

Cu ce am de la ea acum,

plus răsăritul soarelui (că fără el chiar nu se poate)

sper să pot să decolez iar

către cer, sens și ochi senini,

speranțe și vise frumoase.

Până atunci -

- Noapte bună!





-

Linkuri de întoarcere către această postare:

Creați un link

<< Pagina de pornire