azi 26.04.2023

 N-am poezie azi. Aproape că dimpotrivă. Am o dispoziție lucid/riscant/cinic/sinceră: nu există democrație în artă; nu există șanse egale, nici echilibru sau armonie. Corectez: nu există în procesul de creație , nu mă refer la rezultatul final, la ”produs”. Natura nu e echidistantă, nici democratică. E crudă:  unora ”le dă”, altora - nu. În domeniul creației artistice e evident: unii creează, alții - mulți - doar consumă. Să mă refer cu sinceritate la teatru - doar aici pot să spun (în sfârșit!) că știu. Pe scenă se vede cu adevărat CINE EȘTI. Lucrând am învățat să ”citesc” artistul - fie el actor sau regizor - uneori chiar scenograful - coregraf=regizor. Am descoperit că pot să ”văd” omul din spatele actului artistic. Văd cum mari regizori se tem de moarte sau uitare, cum actorii sunt disperați să rămână tineri, vii, în atenția publicului, în simpatia lui.... Văd cum mari artiști mai demult se simt depășiți de tehnologie, de vremuri...cum luptă să supraviețuiască, să intereseze, să agațe atenție... Mă uit la mine cum mă uit la ei. Doar că nu mă pot vedea în timp ce joc :)  Nu mi-am dorit meseria asta. Cumva ea m-a chemat. De ce? Nici acum n-am aflat. A fost cel mai simplu drum pentru mine. Nu ușor, doar simplu. Nu sunt un actor tipic. Nu vreau să mă recunoască lumea pe stradă. Îmi place doar să fiu pe scenă. Rău de tot îmi place. Să modelez realități. Să trăiesc iluzia mai intensă decât viața uneori. E mândria supremă. Mândria creatorului. Am încercat și regia nu doar actoria dar nu e la fel. Nu e la fel de intens. Regizorul creează în spatele publicului și din cauza asta lipsește intensitatea de care vorbeam. Spectacolul tot al actorilor e. Sunt o actriță disciplinată și - de cele mai multe ori - exactă. Nu mă tem de public, doar de regizor pentru că e singurul care știe ce ar trebui să fie - dacă e un regizor bun.... Dar fiecare reprezentație e un prilej să contrazic până la limită indicația regizorală doar ca să mă întorc la ea, în ultima clipă. Să potențez situația propusă regizoral, să creez la rândul meu - ca o pictură vie - să contrazic până cedez, să mă pun în dificultate ca să rămân vie. Pe scenă. Pe scenă nu ești viu mereu - chiar dacă ești în viață. Mă bucur uneori când uit textul - rar uit. E un prilej să trăiesc mult mai intens povestea/situația scenică. Fără public nu se poate asta. Sunt, de multe ori, mult mai vie pe scenă decât în viață. Din cauza asta, chiar dacă nu sunt un ”actor tipic” cred că am ce căuta în meseria asta. Și - DA - sunt mult mai frumoasă pe scenă decât în viață, tocmai pentru că sunt mai vie. Cred că ”mi s-a dat”. Cu toată modestia. :)