Fantome

Fantomele mă înconjoară.
Îmi maimuțăresc spaimele.
Rânjesc satisfăcute la fiecare
Strigăt interior care tâșnește
Rănindu-mă, rupându-mi
O fărâmă din suflet.

Cele mai agresive sunt
Fantomele celor vii:
Fantomele care umblă
Prin corpuri încă vii
Din care duhul lipsește...
Fantomele turbate să trăiască
Tocmai pentru că-și simt
Neviața.
Împietrirea în nimic.

Ele mușcă, ele înfig
Colți și gheare
În substanța cea mai sensibilă:
În carnea visului, a sufletului,
A dorului, a speranței,
A credinței, a verticalei....

Fantomele mă înconjoară.

Am găsit scutul: prima rază a răsăritului
Împletită cu ultima rază a lunii.
Mă înfășor din ieri și până-n mâine,
Invoc și vibrația luceafărului,
Mă rostogolesc prin ea
Și, astfel protejată, plutesc
Printre planete până acolo
Unde fantomele nu pot ajunge decât ca amintiri.
Acum sunt ele prizoniere
(Ale unui timp trecut.)
Le pot privi la microscop:
Se strâng de frica unei analize mai profunde,
Tremură, se scurg în ele însele și
Dispar în aburul timpului.

- Spuneai ceva despre...ce?
- Fantome.
- Ce?