COTIDIANUL 2004 - despre copilărie - UN SAT DIN CÂMPIA ROMÂNĂ
Încercând să scriu pentru dumneavoastră câteva gânduri despre copilărie am descoperit cu câtă forță se trezesc din amintire senzațiile acelei lumi. Senzații pe care acum le transform în idei.
LIBERTATEA - Sentimentul libertății totale, născut din fuga prin grâu, cu ochii la berzele ce planează în ralanti pe cerul albastru, deasupra gârlei, satului, bisericii, cimitirului...
BUCURIA DESCOPERIRII - Găseam racul ascuns în gaura din malul râului, cotrobăind pe nevăzute cu mâna înfiptă până la umăr în mâl, sau smulgeam cu putere undița din salcie și bold, ca să agăț murgoiul cu gura rotundă și ochii holbați a reproș, până mă simțeam vinovată și-l aruncam înapoi.
PLĂCEREA INTERZISĂ - de a mânca din aceeași cratiță cu toată familia vecinilor, mâncare de ștevie gătită pe pirostrii, până venea mamaia după mine și mă certa... Dar gostul incredibil de bun îl țin minte și azi!
FORȚA SEMNELOR - șarpele casei încolăcit pe pragul ușii vestea ceva rău, sau vaca ce cădea moartă din senin, sau omida FAPT mare, groasă, mai groasă decât un deget muncit de țăran, dar atât de frumos colorată amintea și atenționa de un păcat săvârșit de cel în curtea căruia apăruse. (Nu era voie s-o omori!)
ACCEPTAREA MORȚII CU SENINĂTATE - ascultam vecinele cum își povesteau liniștite ce haine, prosoape, farfurii și-au pregătit pentru înmormântare, cum și-au ales și cana care va sta plină cu apă pe prispă în primul an după moarte ca să se adape sufletul... Râdeam cu ei împreună (deși aveam deja 14 ani și înțelegeam situația și eu și ei) când, după accidentul de la Cernobîl, zicea unu ”Bă, intră în casă c-au ajuns radiațiile la Videle!” (era cel mai apropiat oraș, la 10 km)
BUCURIA INTENSĂ, PRIMARĂ DE A TRĂI - atunci când stăteam desculță în iarbă, într-o ploaie torențială de vară, cu capul întors spre cer și încercam să țin ochii deschiși ca să văd cum cad stropii grași ce mă loveau pe toată fața.
Acestea sunt câteva flash-uri de imagini și senzații din universul copilăriei mele. Există apoi și amintirile de la bloc, de după ce am început școala și m-am plimbat cu cheia de gât, ca orice orășean, dar sunt mult estompate de evadările din vacanțe.
Ca om m-am format în acel spațiu: un sat din Câmpia Română, într-o casă înaltă de cărămidă, cu o curte numai iarbă și pomi fructiferi, lângă albine, găini și alte viețuitoare. Probabil din cauza asta cred și acum că armonia e posibilă, că dragostea rezolvă mai multe decât ura, că totul are un rost sau un înțeles, că trebuie să te bucuri de viață și să trăiești cu intensitate. Probabil că tot din cauza asta m-am făcut actriță!
publicat de anaioana111 la
13:00
