Lecția uitată

Pășeam liniștit prin viața mea,
Încercând să păstrez linia dreaptă.
Puneam o talpă în fața celeilalte
Cu grijă să nu-mi pierd echilibrul.

Drumul nu era clar, doar direcția:
Înainte. Spre ce?
Și, dintr-odată, gravitația a dispărut.
M-am trezit plutind pe deasupra pașilor mei.
M-ai ridicat în aer.
Am uitat să privesc spre pământ
Și mi-am amintit
Bucuria zborului.
Spre cer?

CLOVNUL

Clovnul, doar el, aude și înțelege
Șoaptele  lunii.
De-asta e adesea invitat în case înalte,
Goale de sens dar bine iluminate,
Ca să vorbească despre înțelesul melancoliei.
I se înalță un podium, se montează reflectoare,
Se selectează audiența, se mimează ascultarea,
Fără ca publicul să realizeze cât de bine astupate
Îi sunt urechile. Se numără scaunele, se repartizează,
Se ordonă relaxarea și atenția.
Clovnul, luminat din belșug, tace.
Privește spre ferestrele acoperite de draperii somptuoase
Și oftează. Închide ochii.
Buzele i se mișcă a strâmbătură.
Publicul e în delir.

Clovnul, doar el, aude și înțelege
Șoaptele lunii.
E singurul care-a pășit pe apă,
Urmând calea luminii.
De-asta e mereu trist.
De-asta râdem de el.

Făt-Frumos

Baba-copil din străfundul ființei mele
S-a trezit și-a început să te strige,
Să te caute pe la răspântiile vieții mele...

Eu mă lovesc peste degetele amintirilor
Și încerc s-o conving să tacă rezonabil
Dar pentru că e prea babă (și prea copil) nu aude, nu înțelege,
Continuă să te invoce din vânt sau din adâncul pământului.

- E doar un ocean între noi, nu trebuie să strigi în halul ăsta!
Nu e ca și cum am fi murit deja!  - îi strig, la rândul meu, babei (copil)....

Ea tace. Mă lasă să-mi aud ecoul vorbelor:
- Nu e ca și cum am fi murit deja...
-...    e ca și cum am fi murit deja....
- ........ca și cum am fi murit deja....
-..............și cum am fi murit deja...
-..................cum am fi murit deja...
-..........................am fi murit deja...
-.............................................deja..

VIS MARITIM

Am avut un vis:
Vedeam cum oamenii,
Toți oamenii din jurul meu
Au, de fapt, rădăcini;
Ele se scufundă într-o apă,
O mare cu valuri mai line sau mai învolburate....
Oamenii se mișcă plutind la suprafață,
Picioarele lor pășesc înainte sau înapoi,
Îngreunate de inerția subterană a rădăcinilor neștiute.
Ele se-mpletesc, se încurcă uneori, apropiindu-i;
Alteori - se dizolvă, lăsând distanța să se strecoare între ei...
Se hrănesc din marea nevăzută, alcătuită
Din cenușa fluidă a altor rădăcini...

Am avut un vis.
Îl priveam cu ochii deschiși...
Ochii ce n-au nevoie să clipească...

LUP

A trecut ceva timp
De când n-am mai simțit
Arzându-mi în sânge urletul lupului;
urletul fricii; urletul singurătății;
Urletul  pe care doar luna îl primește,
Și-l convertește alchimic în lumină....
Lumina aburindă a trecerii către dincolo...

A trecut ceva timp
De când nu mi-am înghițit cuvântul,
Ca el să se spargă în infinite cioburi
Și să-mi curgă prin trup scrijellind
Dureri la nivel femto-celular....
Mă dor amintirile, vocalele,
Furișatul privirii. Mă doare clipa,
Scrumiera, foșnetul unei rochii,
Geana tremurândă și minciuna nevinovată...

A trecut ceva timp
De când am uitat că nu știu nimic... de fapt....
Era, probabil, momentul să-mi reamintesc...
Dar doare rău urletul ăsta de lup,
Urletul meu...

NOI, NUCII

Rădăcini de carne și vis, împletite,

Îmi hrănesc ființa de azi.

Nucul cu rădăcini lunatice,

Nucul copilăriei mele,

Și-a întins umbra răcoroasă

Peste mine până când, într-o zi, 

L-am simțit încolțindu-și 

Esența în sufletul meu.

Am devenit copac.

M-am întărit, m-am înrădăcinat,

M-am înfrunzit, am înflorit discret

(ca un nuc, ce sunt) și acum

Roade incomode am început să aflu

Despre mine. Incomode - altora...

Copac cu fruct amar și sămânță tare am devenit...

Înnegresc palme, suport lovituri,

Mă sfărâm în bucăți de coji lemnoase

Ca să mă strecor în cozonaci

Și colive... 

Alcătuire bizară de amar și răcoare,

De negru și verde,

De frunză și vis...

Miez alb și rădăcini în carne...

Plutesc cu luna peste timp

Prin timp, fără timp.

Copac - răbdare întru veșnicie...

În orice vis cu nuc

Eu voi fi, voi rămâne,

Îmi voi încolți umbra răcoroasă

În sufletul alcuiva,

Voi înflori discret florile altuia,

Voi rodi în alt timp curgător...

Noi, nucii, ne vom întâlni mereu,

Repetitiv, în răcoare și-n lună, și-n miez....