luni, 21 iunie 2010

Amiază băloasă. Dureroasă.
Cu pleoape grele. De rele.
Nu dorm. Nu adorm.
De gânduri noroase,
De griji somnoroase.
Mă culeg cu greu
Din cenuşa cleioasă
Mă smulg şi, soioasă,
Mă scutur prelung, repetat
Şi pornesc să străbat
Iar şi iar
Ziua,
Amuşinând după har
Ca un câine-nsetat.
L-am aflat!
M-a aflat!

În zbaterea însăşi e sensul ascuns
Al drumului Celui Uns
Cu uleiul drumului pe călcâi.
Mai întâi
Se aşează talpa pe pământ.
Apoi
Se inspiră vânt şi cer şi mister.
La final
Se cresc aripi de Har.
Şi nu cel din urmă
E zborul către interior
Unde nor, apă, vânt şi pământ
Se-ntâlnesc
Pe călcâiul ceresc
Al celui condamnat la căutare
De Iubire şi Iertare.
Cu I mare.