duminică, 8 ianuarie 2023

SUFLETUL FANTANĂ

 


Când în sufletul fântână cade moartea cuiva drag,
oglinda apei se scufundă în ea însăși, o vreme,
în hăul creat de stânca/moarte.
O vreme.
Valuri izbesc marginile ființei.
Încet, hăul se acoperă.
Cercuri transparente se retrag în sinele ce doare.
Sufletul îmbrățișează stânca.
Apoi e doar liniștea care doare. Liniște.
DAR când viața cuiva (care n-are ce căuta acolo)
Cade în sufletul fântână,
Se zbate, încearcă să se prindă de marginile ființei,
Tulbură, ridică mâlul amintirilor
Și-l amestecă în limpezimea prezentului.
Brrrr. Ce stropi, ce alge, ce nisip, ce lipitori, ce monștrii trezește din adâncuri. Brr.
Nu-mi cereți apă prea curând.
Viața se potolește greu.
Să așteptăm. Cu ochii la cer. Acolo nu cade nimic. Doar zboară.
Trebuie să mă opresc.
Tocmai mi-au crescut niște pene. Mă duc să exersez planarea.
Zvrrrrrrrrrr.