ieri si azi

ieri:
Cuvantul e piatra. E stanca.
Adanca prapastia de dupa ea:
Tacerea.

azi:
Cuvantul e fulg in vant.
Pe pamant ajunge.
Tacerea e biciul ce-l frange
Si franjuri de fulg
zgribuliti
Mai ajung la urechi
de ciuliti!

Intamplare...

Am evadat din noi

În eu şi eu

În tu şi tu

Cu chin, cu greu.

Acum de mine însoţită-s

Ceas de ceas.

Fără ecou

La pas.

Şi liniştea senină din urechi

Reflectă-n interior

Imaginea

Vechii perechi.

E clară strâmbătura

Ce eram,

Căci frumuseţea

Ne-o imaginam.

Fără efortul acţiunii-suflet

Nu-i nimic

Armonios.

Ba chiar

Pe dos.

Şi "adevărul veşnic"

Căutat

E semn strâmbat

De minutar.

Bizar?

Liniştitor. Zic eu

Aceasta ce am devenit

Subit.

Ce-am evadat din noi

Forţat.

Acum e bine. Stau

Şi minutaru-l iau

Şi-l ţin

Puţin.

Şi adevărul clipei suspendate

E adevărul inimii ce-mi bate

Vie

Mie.

Am ales.

Viaţă am cules.

prietenie

Cineva bate cu pumnii
In poarta sufletului meu.
Pare ca vrea sa intre.
Ma striga pe nume si
Impinge cu umarul...

"Poarta e deschisa!
Apasa clanta!"
N-aude. Continua sa bubuie...

Credinta lui in cheie si lacat
Face intrarea imposibila.

SFERA

O sfera transparenta imi pulseaza
In ochiul drept. Imagini ce danseaza
Prin apa - se ascund in ea:
un camp cu grau, cu berze si cu zane,
un cimitir micut, un rau si paine
de casa, fripta in cuptor, cu rosii,
sare mare si-un ogor
cu greieri si un stalp de lemn
cu o ciocanitoare ca un semn
de viata colorata dar si aspra.
Un nuc, un corcodus si o fereastra –
Si toate au ramas inchise-n sfera
Si uneori se-amesteca, devin himera –
Desi eu stiu ca vii, reale sunt –
Si le-as putea gasi si pe pamant,
Nu doar in ochiu-mi drept, dar stramb.

NUCA

A pleznit o nuca-n doua
Singura – pe luna noua.
Noaptea s-a infiorat,
Stresinile-au picurat,
Cainii au inceput sa latre.

V-ati speriat de nuca, frate?

(La Marea Nordului
strazile sunt ude
si sufletele-aluneca pe pietre.
Iarba e inalta
si muschiul e gros pe copaci.)

ORDINE?

Sa cautam o liniste-n
cuvinte...

Sa ordonam iar sunetele-n
minte...

Sa ne calcam pe gand,
pana se-ntinde,
acopera-ntreg sensul,
il cuprinde...

Abia atunci din litere sau semne
O ordine in verb se va asterne .

(„A fi sau a nu fi” nu-si are rostul
In lumea-n care-nvingator e prostul!)